Crepuscul tomnatec

Crepuscul tomnatec,
venirea ta mă face să mă
gândesc la o toamnă
îmbrăcată în veșmânt de
purpură.
Văd melancolia ta pe dealuri,
odată cu turmele care coboară
alături de păstori spre șes.
O simt în vântul rece, care suflă
fără încetare, cântând
simfonii de nostalgii la fluierul
ramurilor desfrunzite.
Zăresc ultimul vals al frunzelor
ce pică vestejite, dezgolind
copacii înfrigurați și
te văd venind prin picurii de ploaie grei,
lovind geamul prăfuit de la mașină și
prelingându-te pe el, asemeni
unor lacrimi
venite din ochii Mamei Natură.
Și mă întreb, au nu ai putut
să mai aștepți? Să mai stai sub
giulgiul cenușiu?
Vrei să ne așterni melancolia în
sufletele aflate în toamna
vieții? Pleacă, crepuscul,
schimbă-ți calea, și vino la
noi abia
când, șoptindu-ți numele încet,
chema-te-vom!

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!