Doamna M.

Ea nu era bălaie, cu ochii profunzi ca un ocean albastru, dar prietenii o iubeau și o apreciau pentru sufletul ei de aur, pentru naturalețea sa și pentru maturitatea sa. Pe scurt, o apreciau pentru ceea ce era…. un izvor nesfârșit de bunătate, de mărinimie, de compasiune, de inteligență… într-un cuvant fiind SUPERBA.
Dar, într-o zi nefastă, soarta a facut ca cea numită d-na M. să se despartă într-un fâlfâit de aripi de lumea efemeră, pătrunzând valul de culoarea aurorei dintre cer și pământ și ajungând sub giulgiul eternității, într-un tărâm al norilor și al sufletelor….. Era în timpul crizei din ’29-’30. La radio și în presa scrisă tronau doar cuvintele: criză, concedieri masive, șomaj, faliment, stres. Oamenii nu mai aveau ce să mănânce, cu ce să se îmbrace, iar cultura a scăzut drastic. În pofida acestui fapt, existau persoane culte în România interbelică. Una dintre ele era doamna M., o tânără cu o inteligență de individiat, și care iubea, după spusele altora, lectura de romane.
Cu toate acestea, și ea avea defecte, ca oricare alt om. Cele mai mari erau rezistența scăzută la stres – un cuvânt amintit în lista celor guvernante în acele vremuri – și hipersensibilitatea, lucruri care, mai devreme sau mai târziu, i-au adus moartea.
Într-o zi, ea a văzut un copil golaș, i-a dat hainele sale… văzând o femeie cu copil in brațe, i-a dat mancarea sa… când a văzut un om însetat, l-a adăpat… i-a dat un sfat bun cui a avut nevoie… rămânând golașă, flămândă, însetată și neajutorată.
După ceva timp, nemairezistând stresului, a căzut într-o depresie și a fost internată la psihiatrie, unde a murit din cauza condițiilor nefavorabile și a tratamentului eronat, lucru caracteristic crizei.

 

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!