Muntele vrăjit

Când copilul se întâlnește
cu muntele vrăjit și albastru din zare, care
veghează valea ca un blând uriaș,
acesta îi deapănă poveștile
sale din timpuri apuse.
Îi spune cum s-a născut din mâinile lui Dumnezeu,
modelat dintr-un pumn
de țărână. Îi arată cum
firul șerpuitor de apă, ascuns
printre stâncile de calcar
l-a șlefuit, aducându-l în forma
sa de paznic al văii luminoase.
Îi arată copilului pătura
verzuie de iarbă și pădurile
carpatine, pline de taine, în care
vântul șoptește balade
pline de dor
despre fete bălaie și
cavaleri cuceritori, în care
orice clipă e mai cuminte și
orice zâmbet e mai candid.
Descrie valea, cu căsuțe
asemenea unor ciuperci
răsărite după ploaie, cu
oameni calzi, așezați și muncitori,
avându-L pe Dumnezeu în mijlocul lor;
cu turme de oi și păstori grijuluii.
Și îi spune terminându-și idilica poveste,
astfel: ,,Copile drag, acest munte și satele de la poalele lui
sunt izvoare de veșnicie. Acestea să le știi, iar când nu voi mai fi,
în tine să le ții,,.
Astfel zice blândul și bătrânul munte,
cu zăpezile seculare pe piscuri,
cu flori de colț ornându-i crăpăturile
și cu păduri de brad învelindu-i cu căldură
pajiștile întinse, cu iarbă înrourată;
închide ochii pentru veșnicie, lăsându-i
copilului moștenirea carpatină și eternă
a muntelui vrăjit.

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!