A venit din nou Crăciunul..

Iată, bunicule
cum din cer, de-acolo
coboară stele albe.
Cad, mergând într-un
ultim vals sublim,
perfect pe pământul
rece și amorțit.
Sufletu-mi oftează,
e trist. Plânge într-un
colț, încremenit de
frig, de îngheț.
Te strig în tăcere,
te caut, te chem
să-mi fii alături. Dar
ai fugit, ai zburat
cu aripile lungi
atât de albe, de
imaculate ale sufletului.
O pătură caldă de stele
îți acoperă negrul culcuș,
fiindcă cerul s-a gândit
că nu trebuie să îți fie
frig în timp ce dormi.
Coruri de îngeri
răsună în juru-ți,
cântând colinde divine,
despre nașterea Pruncului,
și asculți îmbietoarele
cântări. Și stai, și te
uiți la noi, cei vii,
cei ce cu acea sclipire în ochi
te plângem. Dar nu mai vii
de-acu. Ai plecat într-o
lume fără durere, fără
tristețe, fără suspine,
ascultând chemarea dârză
a strămoșilor, din veșnicie
și din cerurile luminoase.
Mai vino, însă, măcar
noaptea, atunci când luna
îmi va bate frumos în fereastră,
când cerul își va lua giulgiul
negru al nopții, și când
cheia de la visurile mele
se va afla undeva la granița
dintre cer și pământ. Vino,
pătrunde într-un vis și
vorbește-mi, ca un bunic
iubitor și mereu prezent
în suflet și în trăire.
Vino cât de repede, căci
știi cât de dor ne e..
ni-i dor să ne mai fii
aproape.

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!