Cugetări..

Seară de decembrie.. Acolo, la o masă simplă de brad Anastasia stă și scrie. În jur, nu are surse de inspirație prea strălucite..doar simplitate, sărăcie. Scrie, își dezvăluie cugetul, intelectul și simțirea. Își pune întrebări, caută răspunsuri la probleme ale lumii.

Scriind, un păianjen a venit la ea, alunecând pe firul ce și-l construia ușor, ușor, din acel borangic fin. Văzându-l, Anastasia cugetă astfel:

„Minunate și mari sunt lucrurile făcute de Tine, Doamne. Te uită la această vietate mică, cum își desfășoară firul, care se aseamănă vieții, fără acea frică de moarte, fără acea teamă că în secunda următoare aș putea să vin eu, ca un uriaș, să îi curm zilele doar strângându-l în pumn. Merge pe fir, își continuă liniștit cursul firesc al lucrurilor, fără grija de mâine. Te gândește la nimicul din care a apărut acest păianjen, fiind plămădit după acel logos divin, după acel eon dogmatic..doar cu ajutorul unui cuvânt. Asemenea lui, toate s-au creat. Doamne, ești puternic. Tu, în toate cele trei ipostasuri ai reușit să creezi o lume perfectă, după chipul și asemănarea Ta! L-ai creat pe întâiul Adam numai din tină, și cu o suflare divină, ca să împărățească peste toate, iar pe Eva de lângă inimă ca să fie iubită, de sub mână ca să fie protejată, iar din coastă ca bărbatul să îi fie cap, iar ea să fie inima! Cu un logos, ai creat lumina. Cu un logos, ai creat apele. Ai despărțit pământul de ape. Cu un logos, ai reușit să faci un creat din marele necreat. Doamne, ești atât de minunat! Atât de bun cu noi toți! Mă afund în visare, și cred că Tu ești atât de aproape, încât Te simt aici, în sufletul meu, în cugetul meu și în intelectul meu! Simt că lumea în care sunt, în care cuget, asemeni unei trestii cugetătoare, merge spre Tine și se află numai în Tine, iar Tu, cu atotputernicia pe care o ai, ții lumea în palmă ca pe un ou dogmatic. Doamne, Îți mulțumesc pentru că exiști asemeni unui Mare Anonim, că noi, făpturile Tale, existăm pe lângă Tine și ne ducem existența, și pentru că, deși greșim asemeni oricăror ființe muritoare, Tu ne iubești, dându-ne mare mila Ta și toată iubirea Ta nețărmurită de Tată!”

Astfel cugetând, Anastasia scrie, și în secunda următoare, fără a ști dacă e vis sau realitate, ajunge într-o împărăție celestă, Împărăția Lunii. Stând acolo, vede în fața ei cum înainte de începuturi totul era un mare nimic, un mare necreat. Deodată, acel necreat prinde contur. Se concretizează la auzul unui cuvânt. Devine un cer, devine un pământ și se transformă într-o mare apă. La un alt cuvânt al lui Dumnezeu, păsările, animalele, peștii și plantele devin elemente ale lanțului trofic, iar din țărână apare bărbatul cu intelectul și din coasta lui e creată femeia, ca să împărtășească sentimentul peste natură, să devină MAMĂ a toate care există. Astfel, lumea prinde contur, răspunzând la îndoielile tinerei fete, iar din ceruri vine o voce care spune: „Iată toate câte am creat! Oameni, creșteți, vă înmulțiți, umpleți pământul și îl stăpâniți, fiind făcuți după chipul și asemănarea Mea. Fiți fii vrednici, și gustați din toți pomii, dar de pomul din centru să nu vă atingeți, ca să vă mențineți caracterul nemuritor. Asemenea vă spun, poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unii pe alții, precum Eu vă iubesc pe voi.” Oamenii au ascultat cât au putut, dar deodată văd un șarpe încolăcindu-se în jurul pomului cunoștinței binelui și răului, chemând-o cu glas mieros pe femeia făcută din coasta bărbatului, care se numea Eva, însemnând Viață, și spunându-i: „Eva, dragă. Au nu vrei tu să te asemeni creatorului, devenind nemuritoare și atotputernică? Cheamă-l și pe Adam, care se numește Pământ, căci prin complexitatea ta ai darul persuasiunii, și deveniți amândoi nemuritori și puternici!” Cei doi s-au lăsat ispitiți, crezând că Dumnezeu doarme. Dar, cerurile se despică din senin, și o voce puternică tună: „Voi, fiii Mei! Credeaţi că nu vă văd? Au nu ştiaţi că al vostru Tată din ceruri este atotputernic? Alungaţi să fiţi de acum din Paradis, iar pâinea să v-o obţineţi din sudorile frunţii!” În acel moment, Anastasia se trezi pe scaunul ei de brad, scriind la simpla măsuţă..scriind ale ei cugetări, şi întrebându-se dacă experienţa ei a făcut parte din planul oniric sau din cel real..şi încă îşi caută răspunsul.

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!