Metempsihoză (Din copilărie)

Seară..decembrie 2011

Stau singur în pat, cu o lumânare aprinsă pe noptieră, privesc spectacolul nocturn al fulgilor de nea și mă gândesc. Mă gândesc la istorie, la colbul anilor așezat pe cronici. Mă gândesc la ora de română de mâine, la pregătirea pentru olimpiadă, la umanism, la iluminism, la psalmi și la Cazania lui Varlaam..și la Țiganiada..și la muuuulte..
Caut și bucăți de materie de care să mă agăț, la care să mediez..probabil că aceste gânduri îmi fug ușor la transpunerea în persoana lui Dimitrie Cantemir, recent recitit. Nu trece mult, și genele ostenite mi se închid, cad din greutatea somnului..și visez. Visez la litere, istorie, umaniști, iar gândurile mi se amestecă într-o sferă diversificată de idei și de imagini.

În toiul zilei, 1685 (7193 de la Geneza Lumii)

Ah, ce bine am dormit! Dar îmi pare că ceva nu e chiar în regulă! Cred că m-am schimbat, într-un fel sau altul. Și ce e cu design-ul ăsta medieval? Parcă m-am întors în timp.
– Tinere, eu voiu ca tu să îți înveți! Lasă visarea, că e pierzătoare de suflet. Filosofia te așteaptă! Ce ți-am repetat adineaori? Repetitio est mater studiorum! Au nu trebuie să îți înveți? Au nu învățătura iaste mai importantă, și din această pricină al tău vrednic părinte își dă silința spre folosul tău și al urmașilor tăi?
– Poftim? Cine sunteți, domnule? Și ce doriți de la mine? Căci nici nu sunt un om mare, și nici minte luminată nu am.
– Au, doar nu îți știi maestrul? Cum cutezi a spune de aceste? Eu sunt cel ce sunt, maestrul tău Ieremia Cacavelas. Pentru cutezanța ta de a te preface că nu mă știi, merge-vei la învățat în acel turn gri, și când vei fi chemat, atunci să ieși!

Mă resemnez, și mă apuc să scriu Istoria ieroglifică. După nici jumătate de oră, somnul mă cuprinde într-ale sale mreje, și mă frământ, încercând să iau pana și să scriu, dar nu reușesc, ochii mi se închid, și adorm.

Dimineața, iunie 1995

În sfârșit am ajuns pe tărâmuri actuale, potrivite vremilor, și am sosit în oraș. Mă uit în jur, și surpriză. Ce caut eu într-o maternitate? Doar nu..! Ba da! Nu, nu cred! Ba da. Sunt o fată nou-născută, mică și plângăcioasă! Oricum, încep să înțeleg regulile jocului. De la Dimitrie Cantemir, am devenit o fetiță. Ce mai urmează? Voi fi Lucian Blaga?

În fine, trebuie să îmi intru în rol. Trebuie să mă prefac într-un copil, lucru care sper să îmi reușească. Dar ce e cu atâta zarvă în jurul meu? Am ajuns celebră încă din primele ore ale vieții? Nu îmi vine să cred. Simt cum mii de brațe încearcă să mă cuprindă, văd oameni în jurul meu, care mai caraghioși, care mai frumoși, mai grași și mai slabi. Îmi vine să râd, și râd. Știu că lumea se uită la mine, și ca fată, cred că arăt bine. Am ochii mari, albaștri, din câte am auzit, și, surprinzător, am păr mult și blond. Poate acesta e unul dintre motivele pentru care mii de ochi mă privesc și încep să mi se facă poze..multe poze!

Însă, de la o asemenea ședință foto, m-a luat somnul. Casc, și vreau să adorm. Încep să plâng, lumea se îndepărtează, și pot să dorm liniștită. Văzând că plâng, doctorul mă ia în brațe, mă pune în pat, iar genele îmi cad una câte una, și adorm. Visez. Noapte bună, hai la somn!

Dimineața, decembrie 2011

Mă trezesc și, din fericire, revin la corpul meu..sunt acasă! Mă uit pe geamuri, văd cum fulgii de nea se lipesc, pictând forme, creionând forme abstracte și strălucitoare, albe și imaculate. Privesc în juru-mi, și mă ud cu apă, să mă trezesc. Constat că sunt acasă, în 2011, și continui să învăț pentru olimpiadă.

Sper, oricum, să nu mai trec prin experiențe asemănătoare, deoarece, dacă aș fi continuat, probabil că m-aș fi transpus în corpul lui Ronaldo, al lui Eminescu sau, cine știe, al Anastasiei Romanov!

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!