Muntelui

Muntele meu drag, de fiecare dată
când te părăsesc, simt un mare gol
în suflet, și aș voi să mi se pară
că te las singur, doar cu dorurile
și cu gândurile tale.
Simt că îmi lipsește freamătul
frunzelor și al crengilor de brad,
și al potecilor tale bătute de pașii
șovăielnici ai sufletului alb de copil.
Aș vrea să mă mai desprind de griji,
de gândurile care mă împiedică să mă
întorc la tine alergând cu dor, cu
bucurie, și aș vrea să vin la tine,
iubitul meu munte, să simt cum devin
o parte din tine.
O, munte adorat, pe veci pierdut în
neguri de timp, mai primește-mă în
codrii tăi de argint, pe cărările
tale fermecate, să simt parfumul tău
de brad și să privesc noaptea la luna
plină, ascunsă printre norii deși.

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!