Scrisoare către Rai

Destinatar: mult-iubitul meu bunic, iubit și de Dumnezeu și chemat în Rai

Dragul meu bunic,

Încep prin a te întreba ce mai faci? N-am mai vorbit de multă vreme..cred că de vreo cîțiva ani nu te-am mai văzut decît în vise, cînd bolta cerului își ia giulgiul negru. Probabil că e în doliu, că dorul ei e la fel de mare ca al meu, căci altfel nu îmi explic de ce se îmbracă în fiecare seară în haină neagră, peticită cu lumină. Că tot am pomenit sentimentul ăsta, vreau să îți spun că mi-e atît de doooor să mai vorbim, să îmi mai dai sfaturi ca un bunic iubitor și blînd. Dar, pesemne că Dumnezeu te-a iubit mult mai mult, și avea nevoie de un sfetnic, cu aur în inimă și mult argint în păr.

Uneori, mă cuprinde un sentiment răscolitor de dor.. dar un dor amestecat cu o oarecare îndoială, și simt că ai fi putut sta mai mult pe lîngă noi, sau că ai plecat parcă prea degrabă. Dar, mă resemnez, în speranța că acolo, sus, îți e mai bine decît pe pămînt.

Aș vrea, cîteodată, să vii pentru cîteva secunde, să te mai pot vedea, să îți mai aud glasul spunînd povești, așa cum făceai odinioară, atunci cînd mă cuibăream la piept, sau să îmi mai arăți animăluțe.. făpturi nevinovate, făcute din praf magic și din multă, multă iubire. Mi-e dor să îți mai aud povestea, mi-e dor să îi mai aduci în lumină pe strămoșii noștri, să îmi arăți valorile adevărate: să îmi vorbești în cuvinte mari despre cei ce au luptat, despre eroii neamului, despre credință, despre nădejde și despre dragoste. Tare aș vrea să îți mai arăt ce am mai făcut, ca să fii mîndru de mine, de noi..dar sper să le vezi toate astea de sus.

Mi-aș dori..

Mi-aș dori să mai stau cuibărită la pieptul vostru, sau să îți mai zîmbesc, sau, ca un copil fraged, să mai zburd pe dealuri, să mă dai în leagăn, să îmi aduci fructe… să fiu prima nepoată, prima care să te strige: „Tataie!”..

Dar simt, undeva în adîncul inimii, că îți e bine sus. Sper să îmi mai apari, măcar în vise..sper să te mai văd, și nu doar în mostre efemere de amintire. Mi-e dooor, îmi vine să plîng, să strig, să Îl rog pe Dumnezeu să-mi arate unde ești, cum ești, dacă ai revăzut persoanele despre care îmi vorbeai cu atîta drag și dor. Vreau să îmi fii alături, vreau să mă mai dai în leagăn, să îmi mai spui povești, să mai fiu acea nepoțică jucăușă, parcă desprinsă din Amintirile lui Creangă.

Mi-e dor!

Aștept clipa în care ne vom revedea! Și te iubesc, în veșnicie!

Semnat, prima nepoțică.

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!