Ploaie

O, ploaie blândă, ce mult te iubesc
atunci când vii cu ale tale lacrimi;
și-alerg spre tine, și mă contopesc,
cu tine, și-mi plâng propriile patimi.

Și mă apucă un fierbinte dor
de a pleca, de-a părăsi pământul,
de-a deveni un susur de izvor
sau de-a mă transforma în însuși vântul

care colindă munții ne-ncetat,
și văi adânci, și întinse câmpii,
și codrul cel pururi întunecat,
purtându-mi gândurile negre și pustii.

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!