Înaintașilor mei, bravi eroi români

A fost odată un război urât, urât, care, în afara finalităților de ordin politic, importante în ochii unora, a avut finalități de ordin social, foarte triste. La Domnul au trecut mulți oameni, deveniți eroi; răniți, la fel de mulți, încât surorile medicale nu mai făceau față. Distrugerea în masă a vizat și locuințe, orașe, sate, de pe urma ei având de suferit alți oameni. În fiecare familie, sau cel puțin în majoritatea familiilor, bărbații vrednici, flăcăii, soții, tăticii sau iubiții erau trimiși pe front, în urmă rămânând cu năframa în mână, jelindu-i aidoma unor mucenițe, soțiile, mamele, iubitele sau copilele mândre.

O poveste tristă și adevărată, care îmi aduce lacrimi în ochi și un zâmbet de recunoștință și de mândrie pe față, e o astfel de poveste, cu eroi adevărați (nu spun că ăștia comerciali nu ar fi la fel de adevărați în imaginarul creatorilor lor; totuși, să fii erou nu înseamnă să ai priză la public neapărat).

Se întâmpla prin 1940-1941; un flăcău înalt, chipeș, bine făcut și, mai ales, credincios, era recrutat pe front și dus în munții Tatra (Cotul Donului, Carpați, Slovacia) să își apere țara chiar și cu prețul vieții (ceea ce a și făcut ulterior). În urma lui, tânăra soție a rămas, neapucând să-i spună că în pântece purta rodul iubirii lor, un băiat care avea să îi poarte numele și să îl transmită mai departe, odată cu valorile morale, cu iubirea de Dumnezeu, de patrie, și cu voioșia cu care ar fi plecat la război să își apere credința și neamul românesc. Soldatul s-a înrolat, a luptat, și, pe când pruncul lui avea șase săptămâni, acesta s-a jertfit pentru popor și a fost chemat la Dumnezeu. Soția a primit telegrama destinată ei cu lacrimi amare; îmbărbătându-se, însă, a încercat să fie mamă și tată pentru ai ei copii. I-a învățat că cel mai important lucru în viață, și cheia succesului e credința în Dumnezeu. I-a învățat că jertfa pentru țară, în caz de nevoie, trebuie privită cu mândrie și cu multă bărbăție, iar nu cu tristețe. Le-a insuflat iubirea pentru semeni, blândețea, puterea de a le ierta greșelile celor potrivnici, tăria în fața obstacolelor și dorința puternică de a persevera în bine. Timpul trecând, copiii orfani de tată au crescut, și și-au întemeiat familii. Valorile deprinse din leagănul părintesc le-au insuflat, la rândul lor, copiiilor, alături de numele vrednic și hotărât. Copiii au crescut învățând ce înseamnă credința ortodoxă și practicarea acesteia, dârzenia specifică înaintașilor, tăria în credință și în iubirea de Neam, dorința de a face numai lucruri bune și blândețea arătată tuturor, nu doar prietenilor. Aceste valori perene s-au transmis din generație în generație: jertfa străbunicului a fost întipărită în sufletul bunicului, iubirea de Dumnezeu s-a transmis la tată, iar fiii au primit blândețea și curajul.

Acum, străbunicul și bunicul serbează Ziua Eroilor (stabilită nu întâmplător odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului), iar urmașii acestora, copiii și copiii copiiilor se mândresc de rădăcinile lor, amintindu-și cu drag poveștile spuse de soția bărbatului care și-a dat viața pe frontul de Est, apărând România, și întristându-se, totodată, văzând cum eroii nu sunt cinstiți la adevărata lor valoare și ridicarea unor pseudovalori, departe de atitudinile insuflate din generație în generație.
Dumnezeu să îi așeze pe eroii neamului în corturile Lui, să se bucure și să prăznuiască împreună fiecare aniversare în Cer, iar noi, ca urmași, să le păstrăm memoria veșnică și să îi cinstim precum merită, iubindu-L pe Dumnezeu și iubindu-ne țara și neamul în vecii vecilor, Amin!

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!