Urare de centenar

Urare de centenar

Când luna cea lucie stă mândră între nori
gânduri răzlețe ies, precum niște intruși
și prind forme rebele, parfumuri sau culori
închise sau deschise, de omuleți nespuși.

Cărări de praf bătute, călcate de miimi
de oameni triști sau veseli, de suflete pustii,
de gânduri solitare și de mișcări sociale
se-arat-acum contrar unor valori morale.

Firescul ce de veacuri a stat la temelie
dispare-acum din lume deodat’ ca prin magie
și-anapoda-i ia locul părând foarte normal,
că pân’ la urm-e-un drept, nu e ceva banal.

Cu multă vreme-n urmă, când omu-a fost creat
cuplul era normal: femeie și bărbat.
Cu drepturile însă nu ai cum să te pui,
și iată deci o lege care morală nu-i.

Lumea este modernă, oamenii-au progresat
și demnitatea noastră nici că a mai contat,
nici luptele purtate, nici sângele vărsat
pentru o libertate, pentru un trai curat.

De ești pentru tradiție devii îngust la minte
și ți se-aruncă zeci, chiar sute de cuvinte
despre „popi” care fură, despre multe biserici
de parcă vin-ar fi a zecilor de clerici

ce păstrează tradiția și sufletul creștin
și susțin rânduiala după model divin.
Adam și Eva-au fost femeie și bărbat,
și-n acest mod firesc un cuplu au format;

dar noua eră are planuri mari pentru lume
și în ultima vreme o fată al său nume
poate să-l schimbe dacă frumos la ascultat
nu i se pare într-un nume de bărbat.

Maria bunăoară devine Vasilică
și neaoșul Ion se preface-n Milica;
femeia poate fi bărbat fără probleme
pentru că asta-i fața frumoasei lumi moderne.

Părinții-nchiși la minte devin iute blamați
pentru că nu doresc să fie toleranți
și să accepte cum Ion și cu Dorel
devin soț și soție și au un băiețel

pe care îl învață că e normal să fie
precum el își dorește, bunăoară soție
sau mamă când va crește, s-adopte un copil
și să își piardă timpul într-un mod inutil

pe la parade mari, îmbrăcat în rochiță
cu o perucă roz, la gât cu o fundiță.
Acest lucru-i firesc în noua societate:
familia homo e noua normalitate,

iar cei ce la valori țin chiar cu prețul vieții
sunt puși la zid pentru că nu au virtutea blândeții,
și îngrădesc formele noi, moderne de iubire,
distrug cu totu-a lor sinceră fericire.

Tu, mamă Românie, rogu-te de ne iartă
întunecimea minții, dezvoltarea deșartă
și fragmentarea ta în prag de centenar
tu, zid neînfricat în valul secular

de intrigi dintr-o parte, din alta de războaie,
tu, stejar falnic, ce-n vânt nu se-ncovoaie.
Păstrează-ți capul sus, și inspiră-ți urmașii
pe „mama” și pe „tata” să nu-i uite ca lașii!

Ani mulți să ne trăiești, mamă-ndelung rănită
de dușmanii cei aprigi, de copii îngrijită
și demnitatea ta în veacuri să trăiască,
alături de valori, o, țară creștinească!

Să ai oameni puternici să conducă poporul
să apere credința, glia și tricolorul
să-și iubească norodul, să îi aducă-n țară
pe cei plecați pentru un trai mai bun în lume, afară.

În prag de centenar să ne aduni, măicuță,
să nu ne lași departe de a noastră căsuță!

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!