Să fii (z)erou sau dorința de putere

Să fii (z)erou sau dorința de putere

Facebook-ul este o platformă prin care se propagă o multitudine de informații, care privesc o serie de domenii și de subiecte cât mai diverse. Recent am citit un caz care nu numai că m-a întristat, ba chiar m-a cutremurat. România cea idilică, cea mult iubită de predecesorii noștri, a dispărut. Teoretic ea există pe harta lumii, unitățile de relief și orașele există încă. Practic, însă, grădina Maicii Domnului a dispărut, lăsând la conducere o adunătură de oameni fără umanitate. Se pare că a fi OM este ceva din ce în ce mai rar astăzi. Istoria este plină de persoane al căror scop fundamental era acumularea de putere. Nero, Caligula și mai târziu Ivan cel Groaznic sau Elisabeta de Bathory, Hitler și Horthy au fost doar câteva dintre persoanele care și-au dorit puterea mai mult decât orice. Crimele împotriva umanității sunt cunoscute publicului larg și și-au primit pedeapsa la momentul potrivit.

Ceea ce nu se observă prea ușor este, însă, faptul că istoria se repetă. Dorința de a fi în top, de a avea suficienți bani încât să îți rezolvi toate poftele, lipsa de scrupule și caracterul de om „scrofulos” au devenit sinonime cu cei ce ne conduc. A devenit un obicei să iei în derâdere cele mai importante instituții ale statului, precum Biserica, școala, sau sănătatea. E atât de ușor să arunci cu noroi în ele, încât mulți fac asta. Din lipsa de scrupule au degenerat probleme mari care, de cele mai multe ori, au afectat și încă afectează oameni nevinovați, oameni care ar putea să schimbe ceva, dar sunt împiedicați, ba chiar omorâți.

Cazul recent al Alexandrei și al Mihaelei a stârnit un val de controverse între compatrioții mei, privitoare în mod special la conducerea țării, la sistem. Am citit și eu articolul privitor la atrocitățile comise și am plâns. Am plâns amintindu-mi de niște ani nu demult apuși, de anii comunismului. M-am cutremurat, amintindu-mi lecturile despre tinerii care deveneau victime ale sistemului. Sute de mii de tineri au fost prinși, acuzați de niște lucruri fictive, și torturați. Elevi, studenți, tineri care au „uneltit” contra puterii, duși cu forța în închisori. Oare unde erau eroii care erau responsabili de binele societății?

Se presupune că oamenii de la putere se luptă pentru binele colectiv. Totuși, această versiune este prezentă doar în basmele cu final fericit. Realitatea e ca un mormânt văruit. Propaganda politică susține cu vehemență că cei de la putere se axează pe binele tuturor după ce sunt votați. Oamenii sunt, de multe ori, naivi, și îi votează sperând la un mai bine care întârzie să vină. În locul lui apare pe nesimțite răul, inițial în doze mici, urmând să ia proporții colosale.

Dacă îți dorești să schimbi ceva, trebuie să începi cu tine. Nelson Mandela a subliniat bine acest lucru, aplicabil în situația de față. Dacă fiecare om ar încerca să se schimbe, lumea ar fi un loc mai bun. Dacă începem prin a ne educa pe noi înșine alături de proprii copii, învățând valorile respectului, ale prieteniei, ale iubirii față de aproape, suntem cu un pas mai aproape de o schimbare.

Avem nevoie de oameni care să susțină educația bazată pe valorile autentice, nu de oameni care să îi pună bețe în roate acesteia. Avem nevoie de oameni pentru care toate eforturile strămoșilor de a dobândi libertatea și demnitatea statului nu au fost în zadar. Avem nevoie de adevărați eroi, care să nu pună lupta pentru putere pe prim plan, recurgând la măsuri care îi afectează pe concetățeni. Avem nevoie de organe de pază care să cunoască legea temeinic, să nu stea cu mâinile în sân atunci când oameni lipsiți de apărare sunt la ananghie. Avem nevoie de buni chivernisitori ai resurselor pe care le avem, încât să nu mai fie situații precum cea din cazul îngerilor plecați mult prea repede!

Avem nevoie de OAMENI, de EROI, nu de persoane care stau în umbră văzându-și propriile interese în detrimentul luptei pentru putere, pentru venituri obținute în mod ilicit. Avem nevoie de EROI pe care să ne putem baza, capabili de sacrificiu și de compasiune. Avem nevoie și de măsuri de securitate sporite și de tratament corespunzător pentru răufăcători. Avem nevoie de iubire, de nădejde, de credință. Avem nevoie de Dumnezeu!

Citesc articolele legate de cele două fete, și încerc să îmi imaginez cu cât drag le-au ținut mamele lor în brațe. Câtă dragoste au investit până au crescut ele; câte nopți nedormite, câte griji și sacrificii nu au făcut ele pentru ca fetițele lor să aibă toate cele necesare? Citesc și mă cutremur la gândul că sunt mame care trec în fiecare an printr-o tristețe nemăsurată atunci când sunt nedreptățite astfel. Mamele, cele care nasc lumea, sunt distruse atunci când ținta dorinței de putere devin nimeni alții decât puii lor.

Se vrea o natalitate ridicată. Se vrea o forță de muncă. Se vor oameni care să contribuie la rotunjirea veniturilor celor de sus. Se vor pioni în jocul mizerabil, lipsit de scrupule, reprezentat de lupta pentru putere. Totuși, mamele ce primesc la schimb? Odoarele lor sunt răpite (Sorina, Mihai, Maria), violate și ucise (Alexandra, Mihaela, Larisa), iar ele se destramă bucată cu bucată cu fiecare zi petrecută în lipsa lor. Cine plătește pentru suferința adusă lor? Cine, cei care stau comozi în fotoliile lor, așteptând să mai moară alte ființe nevinovate? Cine va plăti pentru asta? Cine va da seamă? Unde sunt eroii de altă dată? Doamne, mai trimite-ne EROI!

Facebook

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!