Țăran român din vîrf de munte
Mărire pe veci îți aduc, și cinste
Căci din viața ta făcut-ai punte
Și luntre, s-avem noi astăzi cinste.
Din munții Cheiului nu ai plecat
Chiar dac-în viață ai avut necazuri;
Tu țara-ți sfînt-ai apărat
Doar prin credința ta de aur
Ortodoxie și patriotism –
Astea îți sînt pietrele de căpătîi
Căci prin curaj, credință, stoicism
Tu ai luptat în linia cea dintîi
Cînd Horthy cu-ai săi oameni a venit
Să cucerească satu-ntre munți așezat
Tu cu tărie-ai mers și te-ai jertfit
Chiar dacă astfel viața ți-ai dat.
Acasă, ți-a rămas o sfîntă mamă
Alături de nevasta ta, și de copii.
Dar ai grăit: „Cînd patria te cheamă
Să îi slujești, tu să nu stai, ci vii!
Vii cu tărie, că ești pui de dac
Crescut în munți, doar între codri și izvoare.
Cînd ale plîngerilor urme acum tac
Tu vii, chiar dacă astă cale doare.
Să vii, că ești românul care
Cu demnitate își păzește glia
Ești fiu de-al lui tefan cel Mare
Și-al lui Mihai Viteazul, Măria
Sa, care-a unit românii
Și care-a fost trădat pe cîmp de Basta,
Chiar dac-acest lucru îl știu doar unii
Iar restul tac, nemaiștiind și asta”
Sîntem români, și ne cîntăm durerea
De veacuri multe, ce adînc ne-apasă;
Din munții Cheiului noi ne luăm puterea
Însă, căci asta e din veci a noastră casă.
Ne-o fură ungurii din guvernare
Însă e în zadar acum, căci peste ani
Ceea ce astăzi al lor li se pare
Că este, al vechilor dușmani
Va fi al nostru, cum a fost lăsat
Din veacuri, de la moși și din strămoși,
Și-aici vor stăpîni ca altă dat
Românii noștri dragi, plăieși frumoși!
