Privesc la cer când luna încă-și arată fața,
când de pe munții-nalți, ușor se-nalță ceața
și când un susur blând, d-izvor s-aude-n zare
iar raza alb-a lunii s-arată pe cărare;
și te întreb pe tine, tu, înger alb al nopții
unde te-ascunzi, unde colinzi în voia sorții?
pe ce cărări ascunse, pe ce coline reci?
pe ce poteci de munte tu pașii ți-i petreci?
Te caut în tăcerea nopții, peste vârf de brad,
când îngerii din ceruri peste pădure cad,
și se ascund în peșteri din stânci nebănuite
și-aleargă cu-aripi frânte, pe căi șerpuite,
umblate de vântul sur, și de izvorul lin,
și vegheate de stele, de lună și de cerul senin.
Facebook Comments
