Profesorii, între respect și dispreț

„Trebuie să ne ajutăm colegii, nu să îi punem la zid”, spunea doamna ministră a Educației cu vreo două zile în urmă. Totuși, se pare că dumneaei nu cunoaște proverbul „Acta, non verba!”, sau cel puțin nu îl respectă.Totul a început precum o poveste cu moraliști. Într-o anumită țară, condusă de oameni care își serveau propriile interese, s-a întors lumea pe dos. Dacă în trecut preotul, profesorul, doctorul și primarul erau cei mai mari oameni, acum s-a schimbat situația aproape radical. Preoții sunt „pochi” cu buzunare largi, profesorii sunt buni de pus la zid, doctorii sunt trimiși din țară și primarii preferă să se ocupe de ai lor mai întâi.

Într-o astfel de țară ne aflăm și noi, din păcate. Văzând acel articol atât de mediatizat, nu pot să nu intru în pielea profesoarei în cauză. Într-o lume IDEALĂ, profesorul are parte de respectul elevilor, în primul rând, apoi al părinților și al colegilor, dascăli la rândul lor. Misiunea de dascăl e atât de nobilă! Ce poate fi mai frumos decât să îți împărtășești cunoștințele acumulate de-a lungul anilor unor elevi dornici de a te depăși la rândul lor? Din punctul ăsta de vedere, să fii profesor e minunat!

Ce ne facem însă atunci când profesorul are în grijă mult mai mulți elevi decât spune legea, aceștia sunt eventual cu CES (vreo doi-trei dintre ei), și sunt atât de gălăgioși încât îl acoperă? Ce ne facem dacă profesorul, ca OM, nu reușește să își predea lecția în ordine și, vai, URLĂ?! (conform DEX, a urla înseamnă a scoate urlete specifice, or un profesor nu are un caracter animalic.) Cea mai bună soluție e să ascultăm, să tragem cu urechea pe la uși, ca niște securiști drăgălași, și apoi să năvălim precum hunii în clasă, cu alaiul, chiar dacă asta înseamnă să încălcăm suficiente legi. Ce, legea nu era făcută să fie încălcată? Ca ministru al Educației, nu e mare scofală dacă încălcăm câteva articole din LEN.

E de la sine înțeles faptul că profesorii au multiple îndatoriri, mai ales în contextul actual al educației. Cum să nu aibă certificat de non-violatori? Cum să nu meargă la controale făcute de medici și de psihiatri? În plus, e atât de greu să aibă rolul unor paznici sau al unor femei de serviciu? Oricine poate face asta! Pe lângă asta, să nu uităm, trebuie să fie psihologi fini, să fie înlocuitori de părinți, asistenți medicali când situația o cere și, CLAR, să se priceapă la hârtii. Oare cum rezistau profesorii din trecut fără atâtea hârtii? Cum îndrăzneau să se prezinte în fața managerilor fără acele certificate? Și cum puteau să fie respectați?

Problema din învățământ e URÂTĂ, sau, cum ar spune Shakespeare dacă ar fi român, e ceva putred în țară. Îndatoriri sunt, poate mult prea multe, iar drepturile care există sunt nerespectate. În primul rând, doamna ministră ar trebui să știe legislația, cu atât mai mult cu cât e profesor. Lecția profesorului este întreruptă doar în caz de calamități; în caz contrar, o vizită se anunță. În al doilea rând, a urla nu este sinonim cu a ridica tonul. În al treilea rând, este strict interzisă înregistrarea audio-video a cadrului didactic fără acordul acestuia, or profesoara, la cât de intimidată era, nu a părut să își fi dat acordul. Parcă ne întoarcem în timp la securiști, nu? Drăgălașii de ei… De asemenea, copiii au fost filmați. Au fost părinții anunțați, astfel încât să își dea acordul? Având în vedere vizita inopinată, mă îndoiesc.

În legislație este scris faptul că admonestarea și, ulterior, sancționarea, nu se fac în public, cu atât mai mult în prezența unor cameramani. Doamna ministră, care a spus că profesorii nu se pun la zid, tocmai a făcut asta. Unde este respectarea dreptului la intimitate? În lipsa lui, termenii sunt clari: bullying, hărțuire la locul de muncă, abuz verbal și emoțional… cine plătește pentru dauna morală? Doamna ministră nu, după cum se observă… și când te gândești că e profesor!

Dacă ignorăm toate aceste puncte, măcar să ne gândim la primii ani de educație primiți de la părinți. Mama și tata m-au învățat că nu e frumos să dai buzna peste o persoană când e la muncă. M-au învățat că nu e frumos să jignești, să te iei de cineva ca să dai bine la public. M-au învățat că o vizită se anunță, nu se vine așa, nepoftit la cineva. M-au învățat, de asemenea, ce înseamnă respectul față de profesori. În zilele de școlăriță, îmi era rușine să îi întorc vorba profesorului, pentru că eram conștientă de valoarea lui. Dacă luam o notă mai mică, învățam să îmi ridic media.

Acum, elevii ajung să se bată în clasă, în timpul orei, tratându-l pe profesor fix ca pe o statuie. Ajung să îl înjure, să îl abuzeze verbal, și chiar fizic. Părinții le cântă în strună, raportându-l pe profesor ori de câte ori li se pare că nu și-a făcut treaba, fără a se pune în pielea lui. Mai nou, chiar cea care ar trebui să îl susțină pe profesor, îi pune bețe în roate. Felicitări, „duamna” ministru! Minunată promisiunea, sublimă chiar, dar lipsește cu desăvârșire!

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

3 Replies to “Profesorii, între respect și dispreț”

  1. Super articolul! Sunt profesor. M-am pus în locul profesoarei invadate. M-am întrebat cum aș fi reacționat? Urâtă intervenția doamnei ministru, că de la vătaf la slujnică. Și, gata, cu această vizită exemplificatoare, sistemul de învățământ s-a pus pe șinele progresului. Degeaba se schimbă politicienii, năravurile sunt aceleași, de n-o fi mai rău. Cum dau cu nasul de un pic de putere, cum se îmbată cu ea ireversibil. Dar, cu onoarea „nereperată” a profesoarei, cum rămâne?

    1. Se pare că profesorii au devenit strict niște pioni în procesul educațional. Nimănui nu îi mai pasă de ei, atâtă vreme cât elevii sunt ridicați în slăvi, alături de părinții lor. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, sunt de acord cu puerocentrismul, însă nu aș vrea ca profesorii să ajungă să fie tratați mai rău decât merită. Nimeni din afara sistemului nu știe ce uzură psihică este în acest domeniu, și automat, nimeni nu înțelege cum e să fii cu adevărat profesor în România anului 2020.

  2. […] informațiile acumulate anterior. De asemenea, îl ajută să fie manierat, contribuind la educația primită de la părinți. Ce facem, însă, când aceasta este „sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”, după cum […]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!