Educația în lumina anilor ’20 (2020)

Source: profesor.md

1.

Educația este, sau ar trebui să fie, temelia dezvoltării unei persoane și, implicit, a unei comunități. Termenul provine din limba latină, că „de la Râm ne tragem”, și înseamnă „creștere, hrănire, cultivare”. Deși aceasta este fundamentală în buna dezvoltare a omului, îndeosebi în ceea ce privește partea spirituală, educația mai este bună doar teoretic, oamenii inteligenți fiind pur și simplu eclipsați de pseudomodele.

De ea se leagă cu ușurință alegerea modelelor la vârsta adolescenței și, ulterior, a maturității. Cine nu are un model de viață? Tot de educație se leagă, din păcate, și analfabetismul funcțional, fenomen care pare a lua amploare pe zi ce trece.

Educația începe încă din primii ani de viață. Părinții sunt cei mai importanți în viața unui copil. Îl învață să citească, îi arată lumea înconjurătoare, îl învață să scrie și să socotească și, nu în ultimul rând, îl învață cum să se comporte în societate, cum să îi trateze pe cei din jur și să le ofere respectul cuvenit. Când crește, copilul merge la școală, unde începe educația formală. Mediul în care trăiește se schimbă, îmbogățindu-se cu experiențele dobândite la școală. Se întâlnește pentru început cu doamna învățătoare sau cu domnul învățător, care îl ajută să își contureze informațiile acumulate anterior. De asemenea, îl ajută să fie manierat, contribuind la educația primită de la părinți. Ce facem, însă, când aceasta este „sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”, după cum spunea nenea Iancu?

2.

Lipsa de bun simț a elevilor de la vârste din ce în ce mai mici devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Aud zeci de cazuri de copii în primii ani de școală, care au un limbaj demn de necinste, al căror comportament este departe de a fi adecvat unui școlar și, mai trist, ai căror părinți nu iau atitudine în ceea ce privește acest lucru.

Când eram copil, consideram că e rușinos să îi întorci vorba doamnei învățătoare. Credeam că nu se cuvine să faci gălăgie când ea încearcă să predea. Știam că a muncit până a ajuns la catedră, și acel loc mi se părea sacru de-a dreptul. Anii în care am fost elev nu au trecut de mult timp, însă mi se pare că sunt din ce în ce mai îmbătrânită, mai demodată, față de generația actuală. Oare chiar așa să fie?

Văd peste tot în jurul meu copii care parcă ar fi trecut printr-un portal magic, și s-au schimbat aproape brusc. Sunt elevi care, în ciuda eforturilor profesorilor de a-i liniști, parcă și-au făcut un scop în a-i enerva. Parcă au pus rămășag între ei că o să-l enerveze pe profesor la maxim și el o să fie sancționat, pentru că de ce nu? Temele au devenit, deodată, prea multe! La ce mai trebuie școala?

Dacă ai swag poți să faci precum Abi talent și să postezi vloguri pe youtube, din care faci bani. Nu contează școala, te poți lăsa de ea, așa că nici profesorii nu mai sunt importanți, nu? Lasă-l pe profesor să învețe n ani de zile, să dea examen de titularizare an de an, să ia notă mare și să nu găsească post, eventual. Asta nu mai are importanță, dacă ai talent și te descurci să îți faci banii tăi.

Source: https://www.buzzfeed.com
3.

Ce rol au părinții în această ecuație? Nu cred că este străin schimbul de mesaje de pe un grup de whatsapp, între părinții dintr-o anumită clasă, legat de rezolvarea unei ecuații la matematică. Se presupune că părinții sunt cei care îi învață pe proprii copii bunele maniere, respectul față de cei ce stau și ne modelează caracterele timp de minim patru ore zilnic. Cum procedăm, însă, în situația exemplificată în acest grup? Ce facem dacă părinții consideră că știu materia mult mai bine decât cadrul didactic de la clasă, care a studiat domeniul „din scoarță-n scoarță”, cum se spune? Ce e de făcut dacă părinții se consideră omniscienți, iar dascălii nu mai cunosc materia?

Problema provine de la părinți, în principal. Într-un mediu în care părinții acordă educației formale și, implicit, cadrelor didactice, respectul cuvenit, elevul va învăța același lucru. Dacă mama și tatăl îl învață pe elev să îl respecte pe profesor, și sunt implicați în cazul în care elevul este luat de val, fiecare își va cunoaște rolul. Acest lucru se poate face cu blândețe. O vorbă spune: „cum îl înveți, așa îl ai.” Dacă elevul va vedea la părinți respect, el va face la fel. Dacă va vedea empatie, va da empatie. Dacă va vedea interes spre cultură, va fi și el interesat de asta.

4.

Desigur, contează și anturajele într-un procent semnificativ. Părinții pot să încerce să-l ducă pe copil pe calea cea bună, însă contează și compania ulterioară. Personal, fiind educată de părinții mei, mi-am ales anturajul în așa fel încât să nu îmi pierd valorile morale după care am fost educată, ci dimpotrivă. Nu m-a interesat să mă afiliez unui grup social popular, ci am căutat unul cu valori solide, chiar dacă poate a fost mai mititel. Mi-am dorit să fiu statornică în scopul meu, și m-am ținut de el.

I-am respectat pe profesori, empatizând cu ei. I-am respectat pe medici, tot prin empatie. Am căutat să mă pun în pielea persoanelor întâlnite, pentru că asta a fost educația primită de acasă. A fost bună? A fost rea? Consider că a fost una corectă, întrucât respectul nu a lipsit, și nici manierele. Acum constat mâhnită că temelia se cam clatină, și pot doar să sper că următorul cutremur din sistem nu o va dărâma de tot, căci totul pornește de jos, de acasă!

Source: http://www.clpetersonstudio.com/

P.S.:

Dragi părinți, educați-vă copiii să îi respecte pe profesori! Deși poate materia predată nu îi atrage, e frumos ca ei să îi respecte măcar pentru studiile pe care le au, pentru anii de toceală în facultate, pentru sutele de ore pe care le-au petrecut pregătind lecții, în loc să stea cu familia! Respectați-i, alături de ei, pentru lacrimile vărsate când sunt mâhniți, după ore! Respectați pentru modul în care gestionează violența verbală și fizică adresată la școală! Respectați-i pentru mediul tensionat din timpul serviciului! Respectați-i, pentru că și ei vă respectă atât pe dumneavoastră, cât și pe copiii dumneavoastră!

Ei nu vor bani, nu vor cadouri scumpe, ci vor un „Mulțumesc!” din când în când. Vor să fie lăsați să își facă ora în liniște și în armonie. Se bucură când elevii își aduc aminte de ei apreciativ, odată cu timpul fugar. Profesorii sunt OAMENI, și cei mai mulți arată asta. Arătați că sunteți alături de ei, că sunteți OAMENI.

Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

One Reply to “Educația în lumina anilor ’20 (2020)”

  1. […] S-au conformat, și au început, cum credeam atunci când eram copilaș, să intre în ecrane. Educația a devenit digitalizată, pentru că trebuia să se facă. Mulți învățăcei trăiau în condiții […]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!