Educația în vremea lui nenea COVID-19

Educația online

Educația în vremea lui nenea COVID-19

Source: vogue.com

Educația a fost mereu un subiect mai puțin fericit în unele cazuri, tocmai pentru că este, citându-l pe nenea Iancu, „sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. Câtă actualitate în niște cuvinte spuse acum aproape două veacuri…

Era odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti… Cunoașteți începutul, nu? În termeni academici, aceasta este o formulă inițială, specifică basmelor, deci e direct proporțională cu fantezia, cu fabulosul. Ce să ne facem, însă, dacă basmul pe care îl trăim e adevărat? Las mai jos o legendă în ale cărui rânduri tind să observ oglindită o realitate…

Legenda lui COVIDUȚ-19 cel reformator

Era odată un popor vechi de când lumea și pământul, în care a apărut dintr-odată un virus, inițial inofensiv. Oamenii au început să se sperie, să se protejeze, sperând că scapă de el. Virusul, mai încăpățânat decât un catâr, s-a extins precum o cafea vărsată din cană pe o masă înclinată. Oamenii s-au speriat și mai tare, iar virusul s-a gândit să cunoască și alte popoare, și a zburat… a zburat, zi de vară până seară, până a ajuns într-o țară mică. Ea era frumoasă, parcă descrisă de „Miorița” și de scrierile lui Sadoveanu… păcat că domnii de la conducere erau unul ortoman, unul unguran și unul „nemțan”, și interesele nu erau cele ale poporului.

Oamenii, însă, erau obișnuiți cu greul, fiind vizitați dintotdeauna de zmei, de căpcăuni și de zgripțuroaice, așa că au acceptat cuminți misivele de la conducere. Ei au început să stea în căsuțe, să renunțe la serviciu pentru a sta alături de familiile lor. Ei au purces a petrece timp de calitate. Și-au făcut zeci de provizii, au început să citească mai mult (ceva mai mult decât statusuri și comentarii de pe fb). Au gătit, s-au uitat la filme și au devenit casnici. Magazinele neesențiale s-au închis, pentru că aveau nevoie produsele de o pauză și de puțină intimitate. Bisericile, aidoma, pentru că bătrânii poporului prea se aglomerau și se îmbulzeau, săracii, să fie împărtășiți cu aceeași linguriță seculară.

Învățăceii și magiștrii ce să facă în situația asta? S-au conformat, și au început, cum credeam atunci când eram copilaș, să intre în ecrane. Educația a devenit digitalizată, pentru că trebuia să se facă. Mulți învățăcei trăiau în condiții de basm (în pielea personajului care trăiește sărăcăcios, într-o colibă), dar nici că îi păsa cuiva care stătea pe jilțul încălzit la conducere… Legea devenise, dintr-odată, de respectat, măcar că era lipsită de rațiune și de simțire. Profesorii s-au conformat, elevii la fel. Educația s-a mutat într-un sistem de operare bun, într-un gadget și într-o adresă de IP. Totul părea relativ bine, până când s-au apropiat probele de final….

Educația în era COVID-19
Source: freepik.com

Acu-i acu, zise naratorul…

Profesorii au revenit în școli, alături de elevii din ani terminali. I-au îmbrățișat de la distanță, au zâmbit din spatele măștii… și unii dintre ei au primit cadou un COVIDUȚ. Auzind asta, conducerea a luat exemplul struțului, îngropându-și căpățâna în nisipul patriei. Platoșele și armurile au dispărut, și profesorii s-au trezit războinici, alături de elevi, pe un câmp de luptă necunoscut. Legea spunea că nu au voie să existe adunări, și totuși s-au dat examenele. Educația nu a fost scutită, pare-se că e prea importantă. Profesorii s-au dus în linia întâi, alături de elevi; unii au fost gardieni, alții luptători din condei. Deși războinicii sunt respectați de obicei, aici nu s-au bucurat nici de lauri, nici de glorie… și-au dus lupta lor tăcută.

Gardienii au așteptat ajutoare de la mai-marii lor lideri de sindicat, dar ei probabil dormeau. Au așteptat o pungă de galbeni în plus, dar au rămas cu așteptarea și cu „glorificarea vocației.” Au fost trimiși într-un câmp plin de negură, cel al examenului, și lăsați singuri, așteptând o călăuză care întârzia să vină…

Educația actuală în România (anul Domnului 2020)

Basmul este incomplet, prezentând o filă din situația actuală. Mi se pare mie, sau profesorii sunt doar niște pioni pe o tablă de șah manevrată de un păpușar? Cui îi pasă de profesorii ai căror elevi nu își permit cele necesare traiului, d-apăi un gadget? De unde ideea de obligativitate a lecțiilor în lipsa resurselor necesare? Mulți oameni vin cu ideea preconcepută că profesorii nu ar trebui să se plângă, atâtă vreme cât stau acasă și vin banii. Educația de calitate se face cu ajutorul unui profesor!

Întrebarea mea este: știe cineva din exterior câtă treabă are, de fapt, un dascăl, mai ales în situație pandemică? Monitorizează cineva orele pierdute, resursele consumate? Există spor de curent electric? Dar spor de boală, pentru profesorii a căror vedere începe să dea rateuri de la prea mult ecran? Dar spor de lucru în condiții de stres? Este indicat, ba chiar crucial, să nu uităm faptul că, deși munca unui profesor pare minusculă, rezultatele se văd în diplomele obținute, în rezultatele de la examen… merită reflectat asupra acestui lucru!

Recent citeam despre o propunere guvernamentală de a începe anul școlar în corturi sau în aer liber. Dragi oameni cu minți luminate, ați pus în balanță bine când ați venit cu ideea asta genială? Să presupunem că vremea din septembrie ar fi favorabilă acestui demers. Dar ce facem când vin ploile de toamnă? Ce facem când se instalează iarna? Că deh, nu suntem Dumnezeu să putem controla totul. (chiar dacă așa se crede sus, sus). De când a devenit educația formală un soi de camping în curtea școlii? O vorbă spune clar că înainte de a vorbi trebuie să gândești. Personal, nu mă îndoiesc de capacitățile mentale ale celor cu idei minunate. O astfel de decizie, însă, privește două categorii mari: elevi și personal școlar.

Examenul de ocupare a unui post în învățământ e splendid…. de ce n-ar fi și școala astfel?

Source – on the pic
Facebook Comments

Citind blogul, afli câte ceva și despre persoana care și-a pus bucăți de suflet pe hârtie..

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat:
Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!