Banul – noul lider?

bani

„Lumea e așa cum este și ca dânsa suntem noi”, după cum spunea Eminescu. Conducerea își dă silința să fure, ca să aibă cât mai mulți bani, iar poporul suferă. Biserica e blamată, e împroșcată cu pietre din toate părțile, de parcă e vina ei pentru ce se întâmplă în țară. Mulți oameni consideră că oamenii  „pupători de moaște” sunt deja pierduți, primitivi, iar pelerinaje precum cel de la Sf. Cuv. Parascheva sunt doar metode de a face bani să-i „îmbogățești pe popi”. Educația e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Ai nevoie de bani ca să iei un post bun, dar despre asta voi mai vorbi. Sănătatea e bolnavă, și toate sunt minunate. Toboganul ăsta pe care ne aflăm pare a nu mai avea sfârșit….

Câteva cuvinte despre căsătorie

Despre căsătorie

Câteva cuvinte despre căsătorie Generalități Recent, am fost întrebată cum percep căsătoria, considerată unul dintre cei mai importanți pași. În zilele noastre, părerile sunt împărțite: unii consideră că actul de început e un simplu act, iar căsătoria nu stă în el, în timp ce alții cred că acest eveniment e piatra de început a familiei. […]

Despre "pupătorii de moaște" și Sfânta, prietena noastră – o întoarcere la comunism?

An de an, cele șapte coline ale Moldovei, care au adăpostit peste ani pașii lui Cuza sau ai lui Vasile Lupu, împreunați pe străzi cu pașii lui Eminescu și ai lui Creangă, au potecile tainice călcate de pelerini, de „babe” care vin la aniversarea Sfintei. An de an, jumătatea Brumarului e așteptată cu sufletul la […]

Abonează-te pentru a fi la curent cu noile articole

Scrie adresa ta de e-mail, mai jos

Abonează-te!